Sursa: dexonline

Asa ca – poate – saptamana viitoare voi incepe seria de chakre. Intre timp, ca sa ma ierti…

Aren’t I cute? (sursa: Positive Outlooks)

Vina este un bagaj foarte greu de carat. Si din pacate, cand suntem mici absobim vina ca un burete. Pentru ca se cearta parintii, pentru ca nu suntem ascultati – sigura fac eu ceva! -, ca nu suntem iubiti. Absorbim si crestem. Si ea creste odata cu noi, pana ne depaseste.

Dar vine un moment in care este nevoie sa invatam sa impartim acest bagaj celor carora le apartine, sa pastram pentru noi doar farama noastra care ne va ajuta sa invatam si sa mergem mai departe pe un drum mai sigur.

As my soul heals the shame
I will grow through this pain

Este greu sa crestem dincolo de vina si de greselile trecutului. Si mai greu este sa incetam sa ne auto-sabotam. Dar este oare imposibil? Categoric nu. Este loc de mai bine. Intotdeauna.

PS – nu, n-am uitat de tema de weekend

Weekendul asta ma voi documenta despre chakre, iar saptamana viitoare voi cauta cate o melodie pentru fiecare dintre ele. Intre timp, sleep sweety, let your dreams come rushing in and carry you over to a new morning…

Ce mi s-a parut mai interesant, insa, e faptul ca, pe parcurs, grupului nostru s-au alaturat barbati. Barbati care inteleg ca violurile nu se intampla din cauza victimelor, nu se intampla din cauza ca esti imbracata intr-un anumit fel sau ca mergi pe strada dupa o anumita ora. Violul este vina agresorului. Intotdeauna. Nimeni nu cere sa fie violat.

E ca si cum ai zice ca toti barbatii care umbla in bustul gol pe strada sau poate cu pantaloni scurti sau niste blugi mai mulati cauta sa fie agresati. Astfel de afirmatii nu auzim, nu-i asa? A venit vremea ca oamenii sa inteleaga faptul ca problema e la agresori si nu la victime. A venit vremea sa nu mai auzim mesaje de genul Tudorel Butoi, ci mai degraba mesaje ca cel spus de barbatul din acest reportaj: http://observator.a1.ro/eveniment/Marsul-Panaramelor-din-Bucuresti_46435.html. “Are mai degraba legatura cu barbatii, si cu felul in care se poarta cu fetele”. That simple…

Pentru cel care afla pentru prima data despre aceasta miscare, poftim si citeste mai multe:

Wiki

Facebook

France24 (Uhuu! A ajuns si in presa internationala!)

Violenta in familie deformeaza realitatea…

Spune tuturor ca

http://www.nuepoveste.ro/

daca am face cu adevarat ceva? daca am incerca sa aratam ca ne-am saturat sa ne fie teama de maine? daca am incerca sa le aratam ca ne-am saturat de ei? oare ne-ar crede? oare ne-ar lua in seama? si totusi daca am incerca?

Sunt roman, caut tara (facebook):
“Scrisoare de intentie. Intentie de revolutie. Pasnica.
Suntem tineri si nu avem viitor. Sau poate il avem, dar nu aici. Inainte de a pleca “dincolo” haideti sa venim toti in Piata Universitatii, miercuri, 19 mai, la ora 19.00. Nu ne asteptam la minuni dar putem crea un precedent. Putem sa printam o pagina cu mesajul nostru pentru cei care au condus tara lor, nu a noastra, in ultimii 20 de ani.
Putem putin, dar putem fi multi.

Propuneri mesaje (lista deschisa)

Sunt tanar, caut tara.
Respectati-ne bunicii!
Salariul – drept, nu privilegiu!
Si eu vreau sa am copii!
Platim taxe, vrem viitor.
Peste 5 ani, voi fi tot aici?
Avem o tara, cum o recuperam?
Romania noastra NU e Romania voastra.”

incerc sa imi imaginez cum vor arata sute de tineri protestand pasnic la Universitate. visez…

si pentru ca el a fost un spectacol ambulant toata viata, cred ca melodia care i se potriveste cel mai bine este ‘greatest show on earth’, melodie pe care a cantat-o din suflet in tinerete.

P.S. – iata unul dintre linkurile pline de speranta de care vorbeam.. http://derekclontz.wordpress.com/2009/06/29/michael-jackson-faked-his-death-say-sources-with-comeback-tour-to-be-biggest-ever/

“Darkness falls across the land
The midnite hour is close at hand
Creatures crawl in search of blood
To terrorize yawls neighbourhood
And whosoever shall be found
Without the soul for getting down
Must stand and face the hounds of hell
And rot inside a corpses shell
The foulest stench is in the air
The funk of forty thousand years
And grizzy ghouls from every tomb
Are closing in to seal your doom
And though you fight to stay alive
Your body starts to shiver
For no mere mortal can resist
The evil of the thriller”…
asa incepe. eram copil. eram singura acasa, iar la televizor, sub ochii mei uimiti, se desfasura un film de groaza. nu intelegeam ce zice, dar fundalul muzical, dansul dracesc si vocea lui vincent price mi-au intrat in suflet si oase. tin minte ca, desi era zi, m-am dus prin toata casa si am deschis toate usile, in cautarea monstrilor care stiam ca nu vor intarzia sa apara. cel mai greu mi-a fost cand a venit momentul sa caut prin dulapuri…
dupa o vreme a venit momentul magic: prima data cand mama m-a lasat sa stau pana tarziu. de ce? michael isi incepuse turneul dangerous si ajunsese in bucuresti. si desi nu am fost acolo, am trait cu toata fiinta mea acel concert in fata televizorului. imediat dupa mi-am cumparat caseta. cate derulari au suportat rolele alea de banda…
nu pot sa spun ca eram fan. nici nu am avut acces la muzica lui – in afara de melodiile care apareau obsesiv la televizor – decat tarziu… dar de fiecare data cand il ascultam ma fascina. timbrul unic, placerea teribila care se reflecta pe fata lui cand canta, miscarile fluide – desi repezite – au fost mereu un obiect de fascinatie.
si apoi liniste… nu am stiut nimic despre circul acuzatiilor de pedofilie din ’93 si nici de seria ce a urmat. initial am fost pazita de tineretea mea iar apoi de faptul ca de cand m-am mutat n-am avut televizor. si ma bucur. pentru ca am citit zilele astea niste articole care mi-au intors stomacul pe dos. stiam ca mass media este o mare haita de caini, dar n-am crezut ca sunt si veninosi… in fine, nu voi discuta aici – sau oriunde altundeva – comportamentul lui ori detaliile scarboase si inutile care “incearca sa faca lumina” asupra acestui comportament. daca vrei sa discuti cu mine despre michael, discuta despre muzica lui, despre videoclipurile, creativitatea si geniul lui. e singura sansa sa te ascult.
si am plecat de acasa. si am avut acces la muzica lui. nu mai tin minte cand am vazut prima oara dirty diana, dar il voi tine minte mereu. cazand in genunchi, ghemuit sub raza de lumina, cu acea camasa alba fluturand ca si cum ar fi vrut sa spuna ca michael e in cadere… l-am vazut ca pe cel mai frumos om din lume in clipa aia. si asa vreau sa il tin minte, indiferent de ce a urmat…
si acum simt fiorul mainii reci pe umar cand ascult thriller. si acum regret ca am lasat caseta aia in urma. si acum il consider ca fiind mai frumos decat oricine interpretand dirty diana.
si ma apuca melancolia si iar mi se blocheaza creierul.. ce voiam sa spun de fapt si de drept prin aceasta poveste este ca nu ar trebui sa ne intereseze tot circul mass media care l-a inconjurat de-a lungul anilor. eu am fost binecuvantata sa-l cunosc doar prin muzica lui. si asta ar trebui sa faca toti cei care au ramas macar o clipa in loc la vestea mortii lui.
initial am refuzat sa-l deplang. pentru simplul fapt ca toata lumea in jurul meu facea asta. si mi s-a parut de prisos. chiar am luat-o peste picior pe o prietena care mi-a spus ca a plans doua zile dupa ce a aflat.. apoi am dorit sa-l descopar. am inceput sa citesc tot ce am putut gasi despre el, am cautat videoclipuri, interviuri, etc. si atunci l-am deplans. pentru ce a fost si pentru ce s-a ‘ajutat’ sa devina. pentru hartuirea continua pe care a suferit-o – fie din partea ‘demonilor’ personali, fie din partea presei. mi se pune si acum un mare nod in gat cand ma gandesc la articolele alea in care ii disecau fiecare cuvant pentru a il intoarce pe o panta defavorabila.. si de ce? pentru ca pana la urma nimeni nu va sti ce a fost in mintea si sufletul lui decat el insusi si Dumnezeu. speculatiile sunt redundante.
apoi am vrut sa-l cunosc mai bine. l-am ascultat. pentru prima oara cu adevarat (recunosc cu rusine ca nu am avut curiozitatea de a-i asculta si albumele de inceput inainte de aceasta veste tragica. dar niciodata nu e prea tarziu sa devii fan michael..). de cand a inceput, cu vocea clara si senina a unui baietel ce crede in vise, crescand spre ‘monstrul’ creativ ce avea sa devina in era lui de glorie si apoi cazand. in razboi cu sine, cu lumea, cu iubirea… ciudat e ca cel mai mult mi-au placut melodiile lui ‘suparate’. gasesc ca au o forta uluitoare, atat in mesaj cat si in melodie… cred ca secretul lui a fost simplitatea mesajului. nu a avut niciodata versuri complicate, ci doar ambalate stralucitor in spectacolele pe care le facea. si mai cred ca si-a construit imaginea unui om mai puternic decat era. si asta l-a doborat.
am fost trista. si inca sunt, dar nu mai sunt trista pentru el. deplang lumea, pentru ce a pierdut – poate pentru ca l-au vrut prea complet. pentru el ma bucur. in sfarsit doarme fara ajutorul nimanui. daca exista sufletul acela nemuritor atat de invocat de toti, sper ca sufletul lui primeste fiecare unda de iubire ce se ridica spre el si ca zambeste. in sfarsit…

melodia zilei – all the things you are (are mine). evident, a lui…

R.I.P. angel!